Strada Romantică şi castelul lebedei de piatră

Acum doi ani eram proaspăt adoptaţi de o nouă ţară. Ne bucuram de o toamna lungă şi blandă, încununată de soare. Vreme numai bună pentru o escapadă de weekend. Căutând prin arhiva turistică a Germaniei, am dat peste Die Romantische Straβe. Iniţial am zis că-i o glumă sau, cel mult, o stradă pitorească dintr-un orăşel tipic german. Aprofundând problema, aflu că „strada” are vreo 400 km 😉 Iar traseul are o vechime de mai bine de 60 de ani, legând orasul Würzburg de Füssen, din regiunea Allgäu, apropiindu-ne, astfel, de cel mai înalt munte din Germania, Zugspitze, care se mândreşte cu înălţimea sa de 2964 m. Mai bine zis, Strada Romantică străbate Bavaria pe mijloc, de la nord spre sud, şi e presărată cu oraşele istorice, în care festivalurile au viaţă fără de sfârşit, cu palate şi castele ce te teleportează în alte epoci, cu lacuri în nuanţe de turcoaz, cu păduri de poveste şi cu muzee pline de artă.

Cum aveam la dispoziţie doar o zi, ne-am pornit spre punctul cel mai cunoscut de pe Strada Romantică. Neuschwanstein şi Hohenschwangau sunt printre cele mai vestite castele din Germania. Au inspirat poveşti si filme datorită măreţiei lor si a locului mirific în care sunt amplasate. Istoria lor e învăluită în mister, şi asta datorită regelui care le-a construit, regele Ludwig al II-lea al Bavariei. A fost considerat regele nebun, dar asta doar pentru a fi detronat, iar după trei zile de la evenimentul nefast avea să fie găsit înecat, împreună cu doctorul care îi pusese pecetea de nebun, în lacul Starnberg aflat in apropiere de Munchen (care-i mai mult o balta). Se pare că totul a fost doar un plan pus la cale de cei ce doreau să-i ocupe locul şi care se speriaseră de sumele cheltuite pe idealuri ce păreau pe atunci de neatins, lucru susţinut şi de un articol interesant publicat în Spiegel. In realitate, regele era puţin mai visător, cu înclinaţii artistice dovedite de strânsa legătură cu compozitorul Richard Wagner, care îl numea pe rege Parsifal. Continuă lectura

Anunțuri

Parisul in decembrie

Parisul l-am descoperit acoperit de zapada, la inceput stangaci de decembrie. Imi amintesc cum am dat curs invitatiei primite de la prietena mea, aceeasi cu care am descoperit si Salzburg-ul, de care v-am vorbit in povestea anterioara. Asta se intampla acum aproape patru ani. Mai pasisem inafara granitelor doar pentru a descoperi Cehia si Croatia, dar ambele calatorii s-au desfasurat pe cai terestre, si nu aeriene, cum avea sa fie aceasta. Mai mult, zburam si singura. Dar fantasma Parisului ma impingea parca de la spate si m-a convins, mai mult fortat, decat benevol, sa inving frica de zbor.

Asa ca, iata-ma ajunsa in aeroportul din Bucuresti, pe atunci mai functiona Baneasa. Alex m-a condus pana la ultimul punct in care ii era permis, m-a strans puternic in brate si mi-a zambit incurajator. Imi aduc aminte cum imi tineam lacrimile priponite cu greu, intrebandu-ma de ce oi fi ales sa „ma bucur” de primul zbor cu avionul singura. Dar acuma era prea tarziu sa dau inapoi. Sa va spun cat de minunat a fost zborul? Cat de frumos stralucea Parisul? Si ca a meritat pe deplin?

Continuă lectura

Salzburg, bijuteria barocă de la marginea Alpilor

În Germania te poţi plimba prin fiecare land, întreaga zi, cu un bilet de tren foarte ieftin, iar cum Bavaria se învecinează cu câteva locuri turistice minunate, s-au inclus şi ele pe traseu. Aşa am ajuns la Salzburg, pornindu-ne la drum la primele lumini ale zilei. Trenul era plin de japonezi şi chinezi gălăgioşi, dar bine că nu i-a luat mult trenului să parcurgă distanţa Munchen-Salzburg. În mai puţin de două ore am ajuns pe meleaguri austriece. Drumu-i presărat cu pajişti montane colorate pe un fond verde crud, cu cabane din lemn brun împodobite cu flori roşii curgătoare, cu văcuţe pătate şi cu munţi acoperiţi pe vârfuri cu urme de zăpadă. Nu m-am dezlipit de geamul trenului. Visam cu ochii deschişi şi trăiam în acelaşi timp visul.

Odată ajunşi în gara din Salzburg, am urmărit indicatoarele spre Alt Stadt şi în mai puţin de 10 minute străzile au început să se îngusteze, iar forfota turiştilor să se înteţească. În imaginaţia mea, Salzburg era un oraş mare, dar în realitate este o mică bijuterie barocă aşezată cu grijă la marginea Alpilor. Clădirile au o arhitectură impresionantă, fiind înconjurate, mai mereu, de parcuri în care florile prind formă şi culoare, completând povestea locului. Prima întâlnire am avut-o cu Mirabell Palace şi ale sale grădini desprinse din povestea „Alice in Tara Minunilor”. Labirintele verzi, tăiate în felurite forme, te lasă să te pierzi sau să te ascunzi de ceilalţi. Grădina principală îmbină culorile florilor cu şipotul fântânilor şi cu sculpturi grandioase. Noi am avut norocul să nimerim chiar la începutul Festivalului de Vară, iar în grădina palatului răsuna Orchestra oraşului. Filmuleţul îl găsiţi aici. Continuă lectura

Orasul care m-a ales

Am scris, pana acum, cu exces de caldura despre diverse tari, minunandu-ma de frumusetile oraselor, de bunatatea oamenilor straini si de felurite mancaruri incercate ori la restaurante cu multe stele ori la coltul vreunui bloc, care mai exotice, care mai banale, dar neasemuit de gustoase. Dar am gresit undeva. N-am ascultat inima si am gresit. N-am inceput seria calatoriilor mele de unde trebuia, cu orasul meu.

Nu l-am ales eu, el m-a ales. Nu l-am cautat, ci l-am primit in dar. Unul frumos. N-am strabatut mari si oceane ca sa il gasesc, ci doar am avut norocul sa ma trezesc in el. Orasul in care, venind cu trenul acasa in anii studentiei, ma opream pe peronul garii, pe atunci veche si ponosita, si trageam o gura sanatoasa de aer si ziceam: „Am ajuns acasa!”.

Unde-i mai bine si mai frumos, daca nu acasa? Locul in care am respirat pentru prima data, unde viata mi-a spus: „Bine ai venit!”, unde stiu fiecare strada, fiecare punct din care orasul mi se poate arata fara pic de timiditate, fiecare padure, carare si casa veche, fiecare restaurant sau cafenea. Piatra Neamt, orasul inimii mele.  Continuă lectura

Marienbad si izvoarele fermecate

A venit mama in vizita la noi si ma tot gandeam cu ce sa o mai impresionez. As fi vrut sa ajungem la Neuschwanstein, de care va voi scrie in urmatoarele postari, doar ca ploaia nu se mai oprea acolo de cateva zile bune. Plus ca drumul de vreo 3 ore si ceva nu ma ademenea deloc.

Asa ca am deschis harta Europei si mi-am adus aminte ca doar la 180 km de noi se afla frumoasa Boemie. Si asa am ajuns la Marienbad (Mariánské Lázně), o statiune cu ape vindecatoare, un loc din alta epoca, inconjurat de dealuri verzi si presarat cu case cu arhitectura impresionanta.

Atata liniste, atata culoare…de mult n-am mai simtit ca ma intorc cu sute de ani in urma si ca uit de tot si de toate.

Ce poti sa vizitezi la o statiune de bai? Multe izvoare, fiecare aranjate cochet intr-un colt de natura si, bineinteles, o fantana care canta de mai multe ori pe zi partituri din opere consacrate. Noi ne-am bucurat de Giuseppe Verdi: Nabucco – Corul sclavilor. Si da, am filmat minunatia 🙂 Filmuletul (nu tocmai profi, ca ma dureau mainile la un moment dat;) il gasiti aici.

Programul complet pentru fantana cantatoare e prezentat aici cu lux de amanunte: http://www.marianskelazne.cz/de/marienbad/singende-fontane/programm-der-singenden-fontane

Mai bine las pozele sa descrie bucatica din Boemia de care ne-am indragostit. Si, da, avem poze si cu mama 😉

Si inca ceva. Daca ajungeti prin Cehia, va dau un sfat 😉 Puneti-va GPS-ul sa ocoloseasca autostrazile. Asa veti putea vizita sate frumoase, paduri din povesti rupte si drumuri unice de vacanta.

DSC_0207 DSC_0217 Continuă lectura

Cuibul vulturului nemtesc

DSC04832Acum mai bine de 76 de ani, la 1,834 m inaltime, pe un varf al Alpilor bavarezi, s-a ridicat deasupra norilor o cabana. Gandita initial ca o extindere a complexului Obersalzberg, in care liderii nazismului isi duceau veacul, Eagle’s Nest (Kehlsteinhaus) a fost cadoul lui Martin Bormann pentru Adolf Hitler la implinirea a 50 de ani. Desi are o legatura stransa cu nazismul, are doar o mica asemanare cu buncarele de sub complexul Obersalzberg si asta doar cand esti la cativa pasi distanta de destinatie. Iar daca mai punem la socoteala faptul ca Hitler n-a petrecut mult timp pe acolo, am putea sa-i scadem din valoarea nazista ce i-o acorda istoria si opulenta. Continuă lectura

Libraria lui Harry Potter

Oras uitat de timp, iti rascolesc trecutul tumultos pentru a-ti intelege mai bine cotloanele descoperite in saptamanile trecute. Ne DSC_0022porniseram spre Mercado do Bolhão, vechea ta piata, unde negustori din toate neamurile strigau odata in incercarea de a-si vinde mai bine marfa. Acum, doar porumbeii infoiati mai deranjau linistea acestui loc. O cladire construita pe doua nivele, in care mirosul de peste si branza Serpa te fugaresc spre tejghelele cu fructe si flori pentru a rezista unui tur complet a renumitei piete. Am dat un ocol admirand fructele exotice, lucrurile facute de mainile localnicilor, fetele de masa lucrate cu grija, in care vestitul cocos (va voi povesti si cum aparu cocosul in istoria orasului) ocupa un loc de cinste, legaturile de usturoi ce se aseamana cu margele albe puse sub o lupa si, bineinteles, scoicile culese de negustori din apele oceanului ce iti apara partea de vest. Toate fara nici o noima, amestecate-n stilul tau specific, dau viata unui loc amenintat cu demolarea nu cu mult timp in urma. Noroc de ai tai locuitori ce au reusit sa mai amane ceea ce pare a fi inevitabil. Continuă lectura

Porto – orasul rufelor puse la uscat

Intr-o seara cautam bilete de avion pentru nordul Germaniei si am ajuns sa facem rezervare pentru Porto. Nu incercati sa intelegeti care-i legatura, ca nu-i nici una. Asa ca, la mai putin de o luna de la faimoasa noastra idee ne imbarcam din Nürnberg spre Portugalia, cu un singur cuvant ce mi se repeta intr-una in cap: „Boavista”. Imi suna mie foarte portughez probabil, ca altfel nu stiu de unde l-am asimilat.

Dupa 3 ore de zbor si o ora castigata din cauza diferentei de fus orar am ajuns in cel de-al doilea oras ca marime din Portugalia. Aeroportul micut, dar modern, incarcat de sticla din cap pana in picioare, e la doi pasi de statia de metrou, transport pe care l-am folosit doar pentru aceasta ruta. In rest, distantele sunt mici si numai luand orasul la picior poti descoperi stradutele inguste si poti simti aromele imbietoare ale orasului. Dupa vreo 40 de minute petrecute in metroul care mai mult e tramvai decat metrou, am ajuns la Trindade, adica la granita orasului vechi. Mai aveam de strabatut doua stradute pana la cazarea noastra, dar urma sa aflam in curand ca nu avea sa fie chiar asa de simplu pe cum parea sa ajungem acolo. De ce? Continuă lectura